Articole ASOCIATIA DORANIMA

Aţi întâlnit vreodată acei oameni care par să o ducă din succes în succes, bucuroşi, fericiţi, frumoşi? De ce credeţi că sunt ei aşa?
Încerc în acest articol să elucidez, cel puţin în parte secretul lor, in primul rand din punct de vedere al experientelor mele.

Cei mai mulţi oameni a căror viaţa e un lanţ de eşecuri, considerandu-se victime, se pare că au două obiceiuri extrem de proaste: văicăreala şi plasarea responsabilităţii în exterior.
Dacă te numeri printre cei care apelează la cele două metode, articolul acesta e menit să-ţi amintească puţin şi să-ţi explice ce legatură e între ele şi responsabilitate.

De ce am abordat acest subiect „Victima şi victimizarea„? Simplu! Cândva am trecut şi poate mai trec tangibil prin aceste stări. Un alt motiv este dorinţa de a ne trezi din ignoranţa faţă de noi înşine. Divinitatea ne dă dar nu ne poate vârâ în traistă. Deci cu alte cuvinte avem o responsabilitate fata de noi înşine faţă de viaţă.

VÍCTIMĂ, victime, s.f. 1. Persoană care suferă chinuri fizice sau morale din partea oamenilor, a societăţii, din cauza propriilor greşeli etc. 2. Persoană care suferă de pe urma unei întâmplări nenorocite (boală, accident, jaf, crimă etc.). 3. (În antichitate) Animal sau om care era sacrificat unui zeu. – Din fr. victime, lat. victima.

VÍCTIM//Ă ~e f. Persoană care a nimerit într-un accident sau într-o catastrofă; jertfă. ~a unui accident de circulaţie. 2) fig. Persoană care suferă din cauza unor circumstanţe nefavorabile; jertfă. ~a propriilor patimi. 3) ist. Fiinţă sacrificată în semn de prinos unei divinităţi. /<fr. victime, lat. victima

Victimizare - A transforma (pe cineva) în victimă; a persecuta
Iată câteva afirmaţii, care poate le întâlniţi adesea:

● „Am avut suferinţeîin trecut şi mi-e frică de eşecuri”
● „Nu mai vreau să iubesc, pentru că toţi bărbaţii sunt nişte nemernici, fără nici o excepţie”
● „Toata lumea e pusă pe înşelăciune şi pe furat”
● „Am o nevastă atât de nesuferită, mi-a mâncat zilele”
● „Copiii nu mă ascultă deloc”
● „Nu vrea nimeni să mă angajeze”

„Ai observat că imediat cum îţi aprinzi o ţigară soseşte autobuzul?"
„Ştiu că sunt iertat, deşi n-o merit, fiindcă Iisus a murit răstignit pe cruce pentru păcatele mele."
„Când eram mic, tata ne-a părăsit şi de atunci mi-a fost greu să accept iubirea şi afecţiunea cuiva." „Tocmai îmi revenisem cu banii, când scârba aia care mi-a fost nevastă mi-a blocat salariul pentru pensia alimentară neplătită."
„Am fost violată cândva, aşa că acum nu mă simt în largul meu în preajma majorităţii bărbaţilor şi nu pot întreţine relaţii intime cu un bărbat fără să nu-mi amintesc momentele acelea."
„Nu mai am nici o şansă, sunt o cauză pierdută."
„Eu nu sunt in stare de a face asta."
„Aş dori să încep o afacere personală, dar soţiei mele nu-i place ideea. Aşa că bănuiesc că va trebui să continuăm să ne chinuim, iar eu voi rămâne cu slujba mea fără perspective."

Ce au în comun aceste afirmaţii?
Toate afirmaţiile de acest gen au ca numitor comun natura individului. Afirmaţiile şi termenii reflectă tipologia de persoane cu serioase probleme legate de valoare şi respect de Sine, şi predispoziţie către aşteptări negative.

Numitor comun major al victimilor, este faptul că se agaţă cu disperare de statutul de victimă.
Chiar ne bucurăm de acest statut de victime şi povestim despre cele mai recente necazuri, despre neputinţele, neajunsurile, tragedii sau catastrofe abătute asupra noastră. În realitate nu suntem victime, ci voluntari. Noi alegem, de obicei subconştient , să fim victime.

Suntem suma gândirii şi simţirii noastre. Dacă avem o atitudine de victimă şi afirmăm acest lucru şi celor din jur, creem o profeţie care ulterior îndeplineşte.

Această atitudine ne determină să respingem dragostea, amânăm fericirea, atragem boli sau accidentări sau sabotăm succesul financiar ori de afaceri. Îi convingem atât de bine pe cei din jur de istoria noastră de victimă, încât sfârşim prin a-i urma scenariul cu exactitate.

Aproape zilnic port discuţii cu astfel de persoane, care consideră că sunt oropsiţii sorţii şi problema lor este cea mai gravă. Ei consideră că nu există nici o oportunitate de a ieşi din situaţia lor.

Oare de ce atât de mulţi dintre noi ne agaţăm cu atâta disperare de situaţii care îi victimizează?

Ei îşi pot spune că niciun eşec din viaţa lor nu li se datorează.
Ei pot crede că factorii exteriori sunt cauza tuturor lucrurilor rele din viaţa lor, absolvin-du-se astfel de responsabilitatea personală.
Ei pot căpăta atenţie, simpatie şi compătimire din partea altora.
Această atenţie, simpatie şi compătimire pot substitui pentru ei iubirea de care au nevoie cu disperare, dar pe care nu ştiu cum s-o primească.
Ei pot utiliza respingeri din trecut pentru a justifica motivul pentru care nu se apropie niciodată emoţional de alte persoane.
Ei îşi pot folosi eşecurile din trecut pentru a justifica motivul pentru care nici măcar nu încearcă vreodată să atingă obiective superioare sau să realizeze proiecte nobile.
Ei primesc confirmarea că sunt „păcătoşi înnăscuţi", care „nu vor fi niciodată în stare de nimic" sau că nu au educaţia ori legăturile necesare pentru a reuşi.
Ei se pot simţi aidoma unor eroi: oameni neînsemnaţi care luptă cu forţele răului, deşi nu au nicio şansă.
Ei se pot simţi împliniţi spiritual, crezând că-şi sacrifică fericirea pe plan uman, pentru a primi adevăratele răsplăţi în viaţa de apoi.
În esenţă, ei pot fi pur şi simplu inconştienţi, ca majoritatea turmei, lăsând viaţa să li se întâmple fără a fi nevoiţi să gândească

Cele de mai sus sunt primele 10 motive pentru care rămânem „fraieri, bolnavi şi faliţi”. Indiferent în care dintre aceste motive credem - sau, mai degrabă, în care combinaţie de motive credeem, rezultatul final va fi acelaşi: vom duce o viaţă unidimensională de subzistenţă, trăind de pe o zi pe alta, fără să cutezaţi realmente să atingem fericirea şi împlinirea. Iar asta poate genera suicidul. Nu cred că este calea pe care dorim de fapt să urmăm.

Dacă ne facem o analiză corectă, luând ca repere cele 10 motive, v om putea repera cauzele problemelor noastre. Cu alte cuvinte, primul pas pentru a scăpa de starea de victimă este identificarea motivului. După ce victimizarea este recunoscută şi acceptată, încărcătura ei emoţională este negată.

Pentru a descoperi cauza, trebuie să examinăm just din nou programarea primară şi convingerile fundamentale pe care le-am dezvoltat în copilărie. Aceste credinţe esenţiale învăluie felul în care vedem tot ceea ce ni se întâmplă, pe toată durata vieţii. Ele generează situaţiile la care ne aşteptăm şi pe care astfel le materializăm. Prin legea Rezonanţei atragem evenimentele, situaţiile şi persoanele care materializează statutul de victimă.

În felul acesta, probabil, vom ajunge pe unul dintre următoarele trei cicluri posibile:

Atingerea lui Midas: tot ce atingem se transformă în aur, platină sau pradă.
Linia plată: toate zilele ne sunt cenuşii şi identice, abia descurcându-ne într-o viaţă de disperare tăcută.
Hăul fără fund: viaţa ne este într-o spirală mereu descendentă, în care fiecare dramă, traumă şi tragedie duce la următoarea.

Foarte puţini oameni se deplasează între aceste cicluri. Cei mai mulţi rămân împotmoliţi în unul dintre ele în majoritatea timpului sau pentru toată viaţa. Foarte puţini se găsesc în primul ciclu: atingerea lui Midas. Cea mai mare parte a noastră ne împotmolim în scenariul liniei plate, străduindu-ne pur şi simplu să ajungem până la week-end, să ne putem destinde şi să uităm de viaţa anostă până luni dimineaţă... când reia procesul de la capăt. Iar un grup mai mic, dar aflat în creştere continuă, este captiv în ciclul hăului fără fund, materializând permanent traume şi drame. Oamenii aceia trec printr-un necaz şi pornesc spre următorul, confirmându-şi de fiecare dată convingerea că viaţa este un chin... după care mori.

Este perfect adevărat: venitul, statutul, educaţia, cartierul, familia şi multe alte circumstanţe vă vor influenţa, afecta şi chiar determina poziţia în viaţă. Dar cine creează circumstanţele?

Tot aşa cum un grădinar trebuie să-şi îngrijească lotul, plivindu-1 de buruieni, dumneavoastră trebuie să vă îngrijiţi grădina minţii, curăţind-o de gândurile despre lipsuri, limitări şi negativitate. Trebuie să îngrijiţi şi să vă ocupaţi de gândurile de fericire, succes şi scop.
Dacă practicaţi genul acesta de grădinărit, veţi descoperi în scurt timp că sunteţi grădinarul-şef al propriului dumneavoastră suflet. Veţi ajunge la înţelegerea profundă că nu sunteţi victima circumstanţelor, ci arhitectul lor - deoarece tocmai aceste gânduri cărora le acordaţi prioritate vă vor modela caracterul, vor crea circumstanţele şi vă vor determina destinul final.

„Odată ce pricepeţi şi vă asumaţi responsabilitatea supremă pentru cele ce se petrec în viaţa dumneavoastră, înţelegeţi brusc că deţineţi puterea de a schimba cursul şi de a vă crea viaţa la care visaţi.

Dacă aparţineţi unui grup religios care vă învaţă că sunteţi nevrednic şi că este moral să fiţi sărac, părăsiţi-1 imediat. Găsiţi o comunitate spirituală care vă celebrează ca persoană şi care învaţă cum să trăiţi în abundenţă... pentru că aceasta este adevărata ordine a universului.”
„De ce să FRAIER, BOLNAV ŞI FALIT - şi cum să ajungi DEŞTEPT, SĂNĂTOS ŞI BOGAŢI” – Randy Gage

Alegerea îţi aparţine strict ţie. Sunt convins majoritatea vaicaritorilor care au citit pledoaria mea vor ramane la fel ca pana acum. Mai mult, vor veni cu argumente care ii indreptatesc sa fie asa: „dar situatia mea e speciala…”, “dar tu nu stii ce inseamna sa fii ca mine“…„dar despre sinistrati ce poti sa zici?” etc.

În loc de concluzie. Nimeni şi nimic nu ne poate afecta fara voia noastră. Nimeni şi nimic nu poate să rezolve problemele noastre, cel mult ne pot sustine în rezolvarea lor.

Soluţii există, important este să avem ochi de văzut şi urechi de auzit.
Există 3 verbe care sunt chei ale succesului: a FI, a FACE şi a AVEA.
Să lucrăm cu aceste verbe şi Minuni se pot întâmpla.
Vă doresc spor în toate şi numai minuni.